During my childhood, I had a few unanswered questions....
Oricat am incercat, mi-a fost imposibil sa inteleg cum un singur atom, fie el si originar, poate scoate din propriul "joben" materie pentru a umple un intreg univers. Cu tot respectul fata de omul de stiinta. Si cu atat mai mult cu cat , intr-un spatiu plin cu o infinitate de atomi, nu se mai gaseste un singur alt atom care sa faca acelasi lucru. Nu ca mi-as dori,pentru ca ar fi catastrofal pentru viata actuala.
Nici nu vreau sa-mi imaginez ce s-ar putea intampla daca atomii existenti si-ar dubla macar volumul si nu sa devina fiecare intr-o milionime de miliardime de secunda cat un grapefruit, ca mai apoi, dupa o alta miliardime de secunda sa acopere un spatiu egal cu cel al intregului nostru sistem solar. Si cu ce viteza ? De cate ori viteza luminii? Conform teoriilor actuale, Atomul nazdravan s-ar fi intors in timp, la dimensiunile initiale (si nu numai !) la o viteza superluminica.
Cred ca acolo unde observam ca teoriile existente incep sa se contrazica, ar trebui sa incepem sa ne punem propriile intrebari la lucru. Si asta intr-o lume in care, oameni deosebit de bine pregatiti, pasionati de munca de cercetare, adevarate genii in anumite domenii incep sa-si dezvaluie limitele trasate orizontului lor tocmai de catre pregatirea deosebita, pregatire care i-a inchis in adevarate "cutii" pe care noi, ceilalti le-am putea sparge cu intrebarile noastre. Intrebarile pot veni chiar si de la copii, tocmai pentru ca inocenta lor nu le impune niciun fel de bariera si de aceea pot intreba orice. Eu insumi mi-am amintit de intrebarile pe care mi le puneam in copilarie ( ca de exemplu, de ce daca unui numar natural de minim doua cifre ii scadem suma cifrelor ce il compun, gasim intotdeauna un numar =multiplu perfect de 9?) si am descoperit ca nu erau atat de lipsite de sens cum as fi putut crede la un moment dat. Si mai cred de asemenea, ca ar trebui sa respingem explicatiile a caror logica nu o intelegem, cu atat mai mult atunci cand, chiar cei foarte avizati sa ne raspunda dau din umeri neputinciosi sau incearca sa ne abata atentia catre altceva pentru simplul motiv ca nu stiu sa raspunda la respectiva intrebare. Tin minte ca in scoala n-am inteles (pentru ca logica mea refuza sa-i gaseasca locul printre informatiile deja asimilate ) principiul functionarii diodei semiconductoare (un recipient ceramic compartimentat, umplut cu nisip si care "facea" calcule in baza doi transformate in si din baza zece !) si atunci ajunsesem la concluzia ca asa ceva este posibil doar daca (si numai daca !) dioda nazdravana este una dintre legaturile noastre cu insusi Dumnezeu ce astfel ne trimite raspunsuri la unele dintre intrebarile noastre. Bineinteles ca acest raspuns il pastram doar pentru mine si acum inteleg ca nu eram prea departe de ceea ce cred azi in legatura cu acest subiect.
Se spune ca marii maestri intr-ale picturii, aveau obiceiul de a se opri din lucru pentru a face un pas (sau mai multi) in spate si astfel a-si privi de la o oarecare distanta opera in curs de realizare, nu atat pentru a o admira cat pentru a-i gasi orice mic "defect" de ansamblu, altfel riscand ca orice profan sosit in preajma sa-l traga de maneca cu un "Ai gresit, maestre". Se pare ca a sosit timpul sa facem si noi, oamenii, un pas inapoi (cel putin) si sa privim detasati ceea ce am realizat. Pentru cei care se tem sa faca pasi inapoi, le amintesc aici ca exista momente in viata cand "un pas inapoi" poate insemna de fapt un adevarat si sanatos pas inainte pentru cei aflati pe marginea unei prapastii, fie ea si a cunoasterii.
Nu ma astept ca demersul meu sa fie pe de-a-ntregul inteles, dar sper ca cei ce nu vor fi de acord cu abordarea mea isi vor manifesta dezacordul prin eleborarea unei contrateorii pe care voi fi onorata sa o aflu. Asa se procedeaza in lumea civilizata si cercetarea, inclusiv din Romania, va avea mai mult de castigat de pe urma unei abordari civilizate a problemelor de tot felul.
4.04.2008
E-mail: cornateanucarmen@yahoo.com